So long ago

serios vorbind

Definitivat, UBB, Facultatea de Litere, Cluj-Napoca, august 2011

Comisia de evaluare: Alina Pamfil, Horea Poenar, G.G.Neamtu

Subiecte:

1. Pedagogie şi elemente de psihologie a educaţiei: Conţinutul învăţământului(definire, relaţia cu curriculumul şcolar, organizare, posibilităţi de structurare, documente oficiale); timp de lucru: 3 h.
2. Specialitate şi didactică, scris:

•  Literatură: Interpretaţi, pornind de la textul de mai jos, viziunea poetică a lui Nichita Stănescu. Textul-suport: Câmp(Eu cred că Pământul e plat…)
  

•   Limba română: Scrierea cu i/ii/iii – finală de cuvânt. Structuri fonetice şi morfematice. Exemplificări pe clase de cuvinte.
  
• Didactică:   Competenţa de lectură – circumscrierea conceptului. Comprehensiunea, analiza, interpretarea-definiţii. Scenariu didactic pentru o lecţie de receptare literară, având în vedere prelectura, lectura şi postlectura. Evaluarea prin portofoliu.  timp de lucru(pentru toate cele 3 discipline-3h)

       3.  Specialitate şi didactică, oral(bilete):     

• Literatură: Avangarda literară în context românesc şi european.
• Limba română: Situaţii gramaticale de dublă(multiplă) subordonare. Exemplificări şi comentariu.
• Didactică: Tehnici de învăţare activă a conceptelor gramaticale. Avantaje, limite.

Printre subiectele de la oral s-au numărat şi:

Literatură: Tehnica narativă în Zodia Cancerului, în comparaţie cu alte opere ale lui Sadoveanu, Concert din muzică de Bach, de H.P-B, Romanul interbelic, Marin Sorescu, ŞT. Bănulescu, Cărtărescu – proza scurtă.

Limba română: Contragerea, Funcţii sintactice ale gerunziului, Funcţii sintactice pentru care, Categoria gramaticală a determinării, Relateme – clasificări, Expresiile infinitivale relative, Pronumele semiindependent.

Observaţii ( care se impun…)

-definitivatul, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca (cel puţin în anul 2011 ), a fost un examen pentru cadrele didactice care au cunoştinţe de specialitate la un nivel avansat; cei care, în momentele de introspecţie, ajung la concluzia că nu răzbat fără auxiliare didactice de tipul culegerilor, compediilor etc…, mai bine aleg un alt centru, cunoscut pentru lejeritatea obţinerii examenului(acestea se cunosc, compromisurile le-au făcut celebre);

- organizarea şi profesionalismul marca G.G.NEAMŢU au exclus copiatul, frauda, tentativele protocolare, florile, mulţumirile individuale sau de grup;

-evaluarea a fost corectă, francă, în ciuda efortului unora de a-şi păstra intactă propria imagine subiectivă; şi totuşi, în mod surprinzător, îl putem bănui pe G.G.Neamţu ca fiind purtător de suflet

- cei care doresc să îşi dea definitivatul la Cluj sunt sfătuiţi să înveţe exclusiv, la partea de limbă română, din cursurile G.G.Neamţu. Alte teorii, alt limbaj, alte concepte…useless.

 

vara lui 2011

punctul pe i

stadionul acela cenuşiu, şi apa-şiroaie, şi sunetul, mirosul de înălţime. şi paşii din fosta plimbare, mâinile din vechea atingere care nu suna, nu atingea. Nu atingea. Şi tra-la-la-la-la în geam, vino, coboară, timpul e scurt, din vina ta, unde s-au dus iluziile? unde duc a, b, c, d, când nu ştii să spui cum a fost.

miile de kilometri parcurşi, scurşi, topiţi, ceasurile rotunde, lanţurile şi despărţirile. Trenul în gară, scurt, tot mai lung, infinit, trenul pe peron, pe stradă, pe scaun. Mulţimea strigă să vii, tu vii, stai, rămâi, şi nu ai de gând să mai pleci. Unde să pleci?

încă mai

Dimineaţa asta e frumoasă, caldă, mă încearcă lipsa veşnică a timpului, lipsa nopţilor, lipsa zilelor, a zorilor, a vorbelor, a vântului din ele. Să o iau de la zero, trec peste zori şi ajung la tine. Un pas mai aproape, înghite căldura asta ultimul strop de aer rămas. Lipsa aerului.

Black, back, că-i mai bine să ascult ce apuc decât să spun adevărul.

closed

S-a aşezat timpul în urna asta de primăvară, şi mâine e ziua în care mă potrivesc în noua rochie mov. S-ar zice că toate-mi merg bine: toate încep să se sfârşească.

Miile de gânduri sunt o poveste pe care o citesc în fiecare seară, n-am copii pe care să-i adorm şi mă trezesc eu cu ochii închişi. Gândesc la cei de pe nicăieri, ce-or fi făcând, ce-or fi simţind, şi mă tem că acel nicăieri e mult mai departe decât pot eu să înţeleg. În ultima vreme, scriu şi nu scriu pe acest blog al nimănui.

Oricum, dacă e duminică, toate magazinele sunt închise. Doar stadioanele aşteaptă un public restrâns.

Vozvrashchenie

Va trece mult până voi şti ce să spun despre acest film. Moartea unuia dintre actori (Andrei) la puţin după încetarea filmărilor. Cele două priviri ale lui Ivan, succesive.

Filmul marchează debutul regizoral al lui Andrei Zvyagintsev.

“cal singur pe câmp – călăreţul din iarbă numărând norii”

De parcă n-aş fi obosită, n-am să trag peste mine pătura groasă, cafenie. Îmi înşurubez vârfurile tălpilor sub un rest de pătură, şi stau trează. Mi-am dat la încheietura mâinilor cu parfum, cojile de portocală stau neclintite pe birou, lăsând, probabil, o urmă ce nu mai poate fi ştearsă. Bunicul le spune ţigărilor cuie, avionul aterizează din Paris cu întârziere, în România e o vreme de groază. Şi peste toate se aşază, ca un fâlfâit de aripi, o carte.

Experienţele mele cu cărţile sunt teribile, când nu reuşesc să mă salvez. Desigur, dacă m-ar întreba un OARE-CARE(?) mare poet cine sunt, văzându-mă în plimbare prin grădina lui fermecată, i-aş răspunde fără ezitare: o amatoare (răspuns pregătit cu mii de ani în urmă). L-aş face să dispară, să se întoarcă la treaba lui de cofetar-parfumier, şi eu mi-aş vedea de ochii lui, de limbajul acela senin care nu doare, nu apasă, nu face zgomot.

Permite-mi, dragă blogule, să te nimicesc prin câteva versuri citite, recitite dintr-o carte. Îl văd pe omul care le-a scris făurindu-şi dureri din senin; cum altfel, dacă în grădina lui şade vesel, mulţumit de viitoarea recoltă?

De ce-i spune omului poet şi nu grădinar sau visător?

Cenuşă din Paradis

aşa vor spune

îl atrăgeau cârciumile

şi cimitirele

şi nu scria mai mult de două versuri

pe an

i-au plăcut noaptea

şi străzi lăturalnice acoperite cu iarbă

şi de nicăieri nu s-a întors

fără umbra femeii

care împleteşte un anotimp de dantelă

deasupra unei prăpăstii

a ţinut o morişcă în calea vântului

când n-a mai fost vânt

a lăsat urme

pe zăpada albă

până când zăpada albă s-a subţiat

urmele lui s-au făcut iarbă.

Un portret de fată

pe întinderea fără cute a paginii

se surpă zâmbetul ei

pahare goale încep umbletul prin odaie

când o priveşte pisica

în aşternut zorii se încâlceau

printre nori

întinzi o mână prin fereastră

şi tragi cerul în casă

Inima mea aşa cum nu e (Amintiri de pe un şir de scări).

(…)

vă spuneam

acolo pe câmp

un copil râdea ca un copil

peste creştetul lui iarba

a prins a bate din aripi

în vârful scării numai ochii albaştri

ai unei pisici

prin crăpăturile anotimpului ne venea de pe munţi

suferinţa zăpezii

în casa noastră calendarele

intrau încet în pereţi.

(din vol. Buchetul de platină al lui Viorel Mureşan apărut la Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2010.)

Dragă Enci,

Nu mai am răbdare să folosesc blogul ăsta de piatră pe post de lemn, să-ţi trimit scrisori.

Nu mai am răbdare să-mi amintesc, să-ţi amintesc, să amintesc. Să car un bloc de piatră doar ca să-l ating şi să-i simt textura.

Am răbdare, în primăvara asta din 2011, să fiu cu dragul meu. Dar despre asta nu se povesteşte, nu se scrie, nu se insinuează.

La şcoală … ştii. Am vreo 40 de medalii de aur de oferit în vară, la premiere, când o să strig catalogul. Până atunci totul e glumă, ei se cred de argint.

Luna martie a avut vreo 4 zile calde. Am făcut frigărui, focuri de primăvară, lungi plimbări (în hanoracul vişiniu al iubitului). Dar…a avut şi zile reci, când am stat în casă, cu Bianca (de m-ai auzi cum povestesc cu micuţa Diana…). Diana explorează spaţiul în care locuieşte mai mult cu picioarele. Burta mamei face valuri-valuri, iar eu asist cu mândrie. Fata asta n-are stare deloc, are şanse să-mi semene.

Plec acum, ne vedem la mine, în iunie, când maşina ta va parca lângă banca de pe marginea drumului ce duce spre Feleac, nr. 171.

Toate bune!

 

Februaria

Când scriam despre frumuseţea cuvântului ausencia, scriam despre cât e de frumos să nu fii aici. Cât de bine se simte îndepărtarea, înstrăinarea, întunericul.

Nu spun că nu te mai văd, că nu mai vorbim, că nu, că nu, că nu. Spun doar că te văd prin alte locuri, vorbim atât cât să nu înţelegem ce spunem, mergem care încotro, într-o direcţie unde ştim sigur că e doar întuneric. Pierdem timpul, sau timpul m-a, te-a, ne-a, şi n-avem ce-i face. Am să găsesc un alfabet al tristeţii, şi am să-l tocesc.

Morphine–The Night

Found at: FilesTube